Miercuri, 14 Iunie 2017 15:39

Universitatea POLITEHNICA din București a primit vizita domnului Stanislaw Tillich, Prim-ministrul Landului Saxonia din Germania

FOTO_01

Domnul Prim-ministrul Stanislaw Tillich a fost însoțit de o delegație compusă din reprezentanții ai 26 de companii gemane, și de domnul Sebastian Metz, Director General al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane (AHK Romania).

Rectorul Mihnea Costoiu împreună cu reprezentanți ai UPB au însoțit delegația în vizita efectuată în laboratoarele din cadrul Centrului de Cercetări Avansate pentru Materiale, Produse și Procese Inovative (CAMPUS).

Vizita delegației a continuat cu o conferință care s-a desfășurat la Biblioteca Centrală UPB.

Aici, Domnul rector Mihnea Costoiu a făcut o prezentare amplă a universității, acordurile de cooperare pe care UPB le-a avut de-a lungul timpului cu universități din Germania, bursele acordate studenților prin programele europene, parteneriatele încheiate cu companiile germane etc.

 

GALERIE FOTO EVENIMENT