Luni, 25 Septembrie 2017 15:56

Universitatea POLITEHNICA din București deschide cu fast noul an universitar 2017-2018

MEH_1144

Astăzi Universitatea Politehnica din București (UPB) își deschide porțile pentru cel de-al 200 an al existenței sale un an universitar în care vom spune lumii intregi povestea celei mai mari universități din țară.

"Bine aţi venit în Universitatea Politehnica din Bucureşti! Pentru voi acesta este debutul unei aventuri frumoase, în care veţi cunoaşte foarte mulţi oameni, multe locuri şi veţi reuşi să faceţi lucruri care vă vor defini traiectoria în carieră. Pentru Politehnica din Bucureşti voi sunteţi generaţia cu numărul 200, promisiunea unui viitor mai bun. Felicitări pentru admiterea voastră în cea mai mare şcoală tehnică din centrul şi estul Europei. (...) Povestea pe care o veţi trăi nu este un drum deja bătătorit, ci un drum al posibilităţilor. (...) Tot aici puteţi îmbunătăţi viaţa noastră de zi cu zi, universitatea fiind implicată în foarte multe proiecte locale şi internaţionale. Anul academic în care intrăm nu va fi o aventură numai pentru voi", a spus rectorul UPB, Domnul Mihnea Costoiu.

De asemenea domnul rector a mai amintit că în 2018 România va marca 100 de ani de la Marea Unire, iar UPB va sărbători două secole de la înfiinţare.

"Va fi un an încărcat de evenimente, expoziţii, spectacole, iniţiative, un an în care întreaga noastră comunitate - profesori, angajaţi, studenţi absolvenţi şi parteneri laolaltă - îşi va uni forţele pentru a spune povestea celei mai mari universităţi tehnice din ţară. (...) Sunt convins că va fi un drum lung şi frumos, uneori plin de provocări, însă vă promit că merită. Munciţi mult şi bucuraţi-vă de aventură!", le-a spus rectorul UPB studenţilor prezenţi la festivitate.

"Dragi studenţi ai anului I, bine aţi venit. Aţi venit într-o universitate şi vreau să aflaţi din prima zi că nu aţi venit să luaţi doar o diplomă care vă certifică calificarea într-o profesiune. Universitatea înseamnă mult mai mult. Universitatea înseamnă acea instituţie în care împreună, profesori şi studenţi, şlefuiesc personalităţile. Aţi venit aici să vă definitivaţi personalitatea, să vă creşteţi personalitatea în demnitate, în cinste, în corectitudine şi în curaj. (...) Veţi fi, atunci când părăsiţi băncile acestei şcoli, ambasadorii noştri acolo unde veţi lucra. (...) Dragi studenţi ai anului I, nu vă pierdeţi rădăcinile. (...) Cred că noi, din respect pentru memoria înaintaşilor noştri, trebuie să vă învăţăm să rămâneţi aici în această ţară, să nu ne pierdem rădăcinile", a afirmat, la rândul său, preşedintele Senatului UPB, Doamna Ecaterina Andronescu.

Ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social, Domnul Gabriel Petrea, present la festivitate, le-a spus studenţilor că şcoala îi va învăţa cum să înveţe, cum să analizeze, dar şi cum să se adapteze schimbărilor. "Şcoala vă învaţă să vă adaptaţi evoluţiei tehnologiei. (...) UPB este o universitate care a ştiu să se adapteze cerinţelor pieţei muncii, cerinţelor studenţilor", a afirmat demnitarul.

"Haideţi să privim trecutul cu mândrie, prezentul cu implicare şi viitorul cu încredere! De noi toţi depinde cum va fi viitorul. Învăţământul superior românesc este pe un trend ascendent pe plan internaţional, iar la acest lucru am contribuit toţi - profesori, studenţi, cercetători, absolvenţii învăţământului superior din România. Trebuie să vă mai spun că UPB este vârf de lance în această recunoaştere internaţională", a precizat şi Secretarul de Stat în Ministerul Educației Naționale Domnul Gigel Paraschiv, prezent la ceremonie.

De asemenea la festivitate au fost prezenți reprezentanții a peste 25 de misiuni diplomatice in România (ambasadori și reprezentanți ai ambasadelor).

Un moment emoționant a fost acela când au fost premiați cu Diplome de Excelentă atăt elevii care au intrat cu prima medie la fiecare dintre cele 15 facultăți din cadrul UPB căt și liceele de proveniență unde aceștia au făcut performanță.