Vineri, 08 Septembrie 2017 08:45

Semnarea Acordului de dublă-diplomă dintre Universitatea POLITEHNICA din București și Universitatea Tehnică a Moldovei

Acord_Chisinau_2017_02

Odată cu începerea noului an universitar 2017-2018 și ca o recunoaștere a valorii istorice românești -în 2018 se vor împlini 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri- domnul rector Mihnea Costoiu a semnat astăzi, 7 septembrie 2017, acordul de dublă diplomă dintre Universitatea POLITEHNICA din București (UPB) și Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM).

Acordul de cooperare interuniversitar a fost semnat de către domnul rector Mihnea Costoiu și de domnul rector Viorel Bostan, în cadrul unei ceremonii festive, găzduite de Universitatea Tehnică a Moldovei.

Astfel, acordul încheiat pe o perioadă de patru ani are ca scop participarea studenților la programele de masterat din cadrul celor două universități.

Dincolo de studii, de cursurile efective, noi oferim un stagiu de practică extrem de puternic oferit în companii din România pentru studenții din Republica Moldova. Le deschide perspectiva recunoașterii diplomei peste tot în Uniunea Europeană sau în Statele Unite, dar și o angajabilitate foarte mare în companiile care sunt în România și în Republica Moldova, ca în momentul în care se întorc să poată să aibă acces pe piața de muncă mult mai rapid.” a declarat Domnul Mihnea Costoiu - rectorul UPB.

Studenții vor primi la absolvirea programului de masterat atât diplomă de absolvent al Universității POLITEHNICA din București, cât și de absolvent al Universității Tehnice a Moldovei.

Prin semnarea acestui acord de dublă diplomă, reprezentanții UPB și UMT încurajează mobilitatea studenților între cele două universități.

De asemnea la festivitatea de semnare a protocolului au mai luat parte si:

Doamna Roxana Țurcanu - Tolomey, reprezentant al Agenției Universitare a Francofoniei

Domnul George Darie, prorector Universitatea POLITEHNICA din București

Domnul Horia Necula, decanul Facultății de Energetică – Universitatea POLITEHNICA din București,

Doamna Luciana Mihai, Director Relații Internaționale – Universitatea POLITEHNICA din București

Domnul Vladislav Resitca, decanul Facultății de Tehnologie si Management în Industria Alimentară - Universitatea Tehnica a Moldovei

Domnul Dumitru Ciorbă, Profesor asociat Universitatea Tehnică a Moldovei

Doamna Elina Romanciuc, reprezentat Universitatea Tehnica a Moldovei

Domnul Ciloci Rafael, reprezentat Universitatea Tehnica a Moldovei

Doamna Viorica Sudacevschi, reprezentat Universitatea Tehnica a Moldovei

Domnul Dinu Turcanu, reprezentat Universitatea Tehnica a Moldovei

Domnul Vladislav Resitca, decanul Facultății de Tehnologie si Management în Industria Alimentară - Universitatea Tehnica a Moldovei