Duminică, 21 Ianuarie 2018 14:02

Rectorul UPB, ales director în Boardul Conferinței universităților tehnice din Europa – CESAER

Foto_rector_CESAER

Premiera în învățământul tehnic superior românesc – Rectorul Universității POLITEHNICA din București, domnul Mihnea Costoiu, ales membru în Boardul Conferinței universităților tehnice din Europa – CESAER

Este pentru prima data în istoria învățământului superior tehnic romanesc când un rector este ales director în boardul celei mai prestigioase asociații a universităților de inginerie din Europa – CESAER.

CESAER cuprinde cele mai importante instituții de învățământ superior tehnic din Europa, fiind înființată în urmă cu 26 de ani.

Zilele acestea rectorul UPB, domnul Mihnea Costoiu, a participat la prima reuniune a boardului asociației, desfășurată la Universitata Stratchlyde din Glasgow, Scoția.

Reuniunea s-a concentrat pe realizarea unui Manifest, adresat societății europene, actorilor economici, politici, sociali, care subliniază necesitatea implicării universităților în mecanismul evoluției societății.

În cadrul acestui Manifest, domnul rector Mihnea Costoiu a propus inițierea unui exercițiu de calcul al costurilor pe care le implică programele de educație STEAM (Sciences, Technology, Engineering, Arts, Mathematics) la nivel național. Ca mecanism de suport, domnul Mihnea Costoiu susține demararea unei campanii politice care are drept scop alocarea unui procent semnificativ mai mare din PIB pentru învățământul superior, care să fie investit în educație pentru perioada 2018-2019.

Mai mult, rectorul UPB a subliniat necesitatea colaborării membrilor asociației CESAER cu mediul de afaceri și sectorul industrial pentru obținerea unor rezultate tangibile la nivel economic și social. În cadrul acestui parteneriat, vectorul fundamental este reprezentat de dezvoltarea competentelor profesionale relevante pentru secolul XXI.

În urma aplicației depuse în anul 2016, UPB a fost selectata să organizeze Conferința anuală CESAER, în octombrie 2018, fiind pentru prima dată cand o universitate românească găzduiește această conferință.

Conferinta CESAER va face parte din seria de evenimente care va marca anul acesta împlinirea a 200 de ani de existență a Universității POLITEHNICA din București.