Vineri, 01 Decembrie 2017 18:18

Mesajul rectorului UPB, cu ocazia zilei de 1 Decembrie

Mesajul rectorului Mihnea Costoiu, cu ocazia zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională a României!

Banner_1-dec_V03

Dragi români, 

În decembrie 1918 provinciile istorice românești s-au strâns laolaltă după ani lungi în care au avut toate un singur ţel: să fie împreună. Nevoia de a fi împreună rămâne un ţel pentru românii din întreaga lume - atât pentru noi, cei de acasă, cât și pentru românii din lumea întreagă. 
Realizarea Marii Uniri a României Moderne a fost un miracol al istoriei. Însă, în spatele miracolului se află oameni! Oameni care au știut să viseze, care au avut viziune și mai ales care au avut stăruința de a pune în practică această viziune. Și, mai ales, acest lucru a fost posibil pentru că am avut, ca popor, acea masă critică atât de necesară înfăptuirii istoriei - calitate în educație, valoare în cultură, curajului armatei române și oameni politici inspirați. Așa am ajuns - 99 de ani mai târziu - să avem o țară cu care să ne mândrim, nu numai pentru istoria ei, ci și pentru prezentul ei.

Astăzi, la 99 de ani de la acel moment, suntem în fața unei provocări care să ne permită să desăvârșim, din nou, visul unei Românii mai puternice. Însă, acest lucru va fi posibil numai asumându-ne un proiect de țară împreună, dincolo de diferența de viziune, dincolo de provocările cotidiene pe care încă le mai avem de rezolvat. Această viziune asupra a ce vrem de la România viitorului ne poate ajuta să găsim în noi forța coeziunii, forța acelei uniri de forțe care ne-a făcut mari în trecut, și care are posibilitatea să ne înscrie din nou în istoria Europei. Viitorul României stă în dorința noastră de a sta laolaltă. Sunt convins că ne putem asuma această nouă viziune împreună.

Aceasta este ţară în care eu vreau să trăiesc şi atâta timp cât voi avea posibilitatea, mă voi strădui să contribui la această direcţie în care să ne îndreptăm. O Românie în care să avem încredere, o Românie de care să ne putem bucura cu toţii, dar mai ales o Românie în care să putem construi împreună. De-a lungul acestui an Universitatea POLITEHNICA din București va împlini două secole de la înființare. În cinstea acestui eveniment, și în cinstea centenarului României, vom organiza cel mai efervescent an de până acum al UPB, un an în care vom reuni profesorii, studenții, absolvenții, partenerii noștri interni și internaționali, vom avea evenimente multiple și mai ales ocazii de colaborare și proiecte strategice pentru România. Acesta este modul în care noi înțelegem să ne alăturăm unei viziuni comune asupra României - o viziune în care construim împreună, iar rezultatele sunt vizibile.

La mulți ani, România! La mulți ani, români, oriunde v-ați afla! La mulți ani, tuturor celor care trăiesc în România!