Vineri, 22 Septembrie 2017 15:21

Domnul Rector Mihnea Costoiu a participat astăzi, 22 septembrie 2017, la Conferința Consorțiului universităților europene și chineze, desfășurată la Universitatea din Novi Sad

Foto_MC_01

Universitatea din Novi Sad, Serbia, a fost gazda celei de-a patra conferințe internaționale a universităților din China și Europa Centrală și de Est. Evenimentul este recunoscut ca fiind unul dintre cele mai importante oportunități de colaborare internațională pentru instituțiile de învățământ superior participante.

Domnul Rector Mihnea Costoiu a fost invitat ca guest speaker în cadrul conferinței, fiind și moderator al sesiunii Collaboration & Innovation to Cultivate Talents with Applied Skills for B&R Construction.

În cadrul conferinței, rectorul UPB a susținut prezentarea cu titlul Building genuine international talent și a vorbit despre cooperarea dintre universitățile europene și asiatice, a propus soluții privind dezvoltarea relațiilor bilaterale, subliniind nevoia de a lua în considerare nevoile și interesele studenților internaționali. Discursul a abordat și perspectivele referitoare la dezvoltarea unor proiecte în domeniul cercetării.

La eveniment au luat cuvântul domnul Mladen Šarčević, Ministrul Educației, Științei și Dezvoltării Tehnologice din Serbia, domnul Du Zhanyuan, Vice-ministru al Educației, Republica Populară Chineză, domnul Miloš Vučević, Primarul localității Navi Sad. De asemenea, la eveniment au participat reprezentanți ai Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, ai Universității Ovidius din Constanța, precum și reprezentanți ai universităților din China și Europa, reprezentanți ai asociațiilor internaționale din China și Europa.

Conferința este dedicată platformei internaționale de cooperare dintre țările din Europa Centrală și de Est și China, aceasta fiind denumită Mecanismul 16 + 1. Împreună cu China, această nouă formă de cooperare internațională include 16 țări europene: Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Muntenegru, Estonia, Croația, Letonia, Lituania, Ungaria, Macedonia, Polonia, România, Serbia, Republica Slovacă, Slovenia și Republica Cehă.

Mecanismul 16 + 1 este orientat spre coordonarea strategiilor de dezvoltare ale celor 17 țări și se ocupă de cooperarea atât în domeniul educației, cât și în alte domenii de interes.