Evenimente

gerar-afis-alerg

Semimaratonul Gerar a devenit un eveniment de tradiţie printre alergătorii din România, fiind pentru mult timp prima competiţie de alergare a anului. Organizat de către Asociaţiile Club Sportiv RO CLUB MARATON și People for Sport România împreună cu Facultatea de Inginerie Electrică din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti, în parteneriat cu Universitatea Politehnica Bucureşti şi Asociaţia Bucharest Running Club, Semimaraton Gerar are drept scop promovarea alergării în aer liber, în orice condiţii meteorologice. Unul din scopurile declarate ale competiției, încă de la prima ediție, în ciuda tuturor contestațiilor și vocilor dezaprobatoare, este promovarea ideii de echipă și mai ales a faptului că, deși alergarea este în principal un sport individual, ea poate fi practicată cu succes și în echipă.

Peste 700 de alergători și pasionați de mișcare vor lua startul la cele două probe: cros ELTH (10,8 km) și semimaraton (21 km) – cu două starturi. Participanții sunt persoane active, care au împlinit vârsta de 18 ani (dat fiind specificul şi dificultatea unei competiţii în această perioadă a anului). Proba de cros este destinată participanţilor individuali, în timp ce probele de semimaraton sunt probe pe echipe care se adresează echipelor formate din câte trei alergători (trei băieţi pentru clasamentul masculin – primul start, două fete şi un băiat/doi băieţi şi o fată pentru clasamentul mixt sau trei fete pentru clasamentul feminin – al doilea start).
Competiţia se va desfăşura în data de 31 ianuarie, în Campusul Universităţii Politehnica din București.
- detalii suplimentare puteti afla de pe site-ul evenimentului - http://gerar.ro/ 


foto-Valentin-Vlad

 

În semn de recunoaştere a realizărilor sale științifice, pentru o carieră academică şi de cercetare excepţională, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti, prin hotărârea Senatului, este onorată să acorde Titlul Academic de DOCTOR HONORIS CAUSA - Excelentei Sale Domnului Academician Ionel Valentin VLAD -  Președintele Academiei Române.

Vă invităm să participati la acest deosebit eveniment ce va avea loc in data de marți, 26 ianuarie 2016, în Sala Senatului Universității – Rectorat UPB, cu începere de la ora 11:00.

 

LAUDATIO

 

 

GALERIE FOTO EVENIMENT

 

bannere-aniversare-Energetica

Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti

Facultatea de Energetică

  INVITATIE

http://energ.pub.ro

Şase decenii şi jumătate de învăţământ energetic la Bucureşti 

Vineri, 11 DECEMBRIE 2015, ora 10:00

Sala Senatului Universităţii POLITEHNICA din Bucureşti

Clădirea Rectorat, etajul II

 

În acest an aniversar, vă invităm vineri 11 decembrie 2015  să sărbătorim împreună şase decenii şi jumătate de învăţământ energetic la Bucureşti şi să împărtăşim cu dumneavoastră fragmente de istorie care au definit misiunea, viziunea şi valorile Facultăţii de Energetică de la Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti.

Decan,

Prof. univ. dr. ing. Constantin BULAC

 

GALERIE FOTO

Foto_grup_01

Echipa de cercetători din cadrul Universității Politehnica din București, alcătuită din prof. univ. dr. Augustin Semenescu, Facultatea Ştiinţa şi Ingineria Materialelor, Dl. Mihnea Cosmin Costoiu, rectorul universităţii şi conf. univ. dr. ing. Cătălin Gheorghe Amza, alături de partenerii de la Spitalul Militar Central - maior medic asist. univ. dr. Moga Marius, medic primar ortopedie-traumatologie, maior medic dr. Cezar Ionuţ Călin, medic specialist oncologie medicală şi asistent medical licenţiat Ileana Mariana Mateş/ Secţia Clinică ORL, din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” (SUUMC), au reprezentat România la Salonul Internaţional de Inventică “Innova”, 19-21 Noiembrie 2015, Bruxelles, Belgia.

Această echipă a obţinut, pentru invenţia “Short femoral stem cervical endoprothesis” (Proteză de şold scurtă femurală cervicală), cinci distincţii ale evenimentului, respectiv: medalia de aur a Salonului, Premiul special al Secţiunii “Medicină şi sănătate” şi trei diplome, acordate de delegaţiile Franţei, Rusiei şi Poloniei.

Produsul final al activităţii de cercetare-dezvoltare este reprezentat de o proteză de şold, cu un sistem inovator de fixare, mixt, prin înşurubare şi cimentare în colul femural, dispozitiv medical ale cărei principale avantaje sunt atât posibilitatea de implantare prin tehnici chirurgicale minim invazive, cât şi asigurarea unei conservări maxime a masei osoase.

Ideea acestui proiect a aparţinut maiorului medic asist. univ. dr. Moga Marius, din Secţia Clinică Ortopedie şi traumatologie a SUUMC, care, în urmă cu un an de zile, a iniţiat dialogul cu echipa de cercetători din cadrul Universității Politehnica din Bucureşti.

Preocuparea medicului militar a fost determinată de practica medicală zilnică care l-a adus, în nenumărate rânduri, în situaţia luării unei decizii terapeutice, chirurgicale, cu resurse materiale limitate. Astfel, în ultimii cinci ani, medicul Marius Moga a analizat mai multe variante de diagnostic şi tratament pentru pacienţii săi, mulţi dintre aceştia fiind diagnosticaţi cu diferite afecţiuni cu interesare osoasă, derivate din patologia oncologică.

Obiectivul proiectului de cercetare-dezvoltare şi inovare ştiinţifică în domeniul medical le-a permis, celor care au făcut parte din inimoasa echipă de cercetători din UPB si SUUMC, realizarea unui tratament individualizat pentru fiecare pacient şi o integrare rapidă în viaţa socială. Extinderea activităţii de cercetare-dezvoltare a metodelor de diagnostic şi tratament a pacienţilor cu tumori în structuri osoase, contribuie, pe termen lung, la îmbunătăţirea calităţii vieţii prin garantarea accesului la îngrijiri specializate şi de calitate, prin intermediul unei infrastructuri materiale, logistice şi de resurse umane de un înalt nivel.

În acest an, pentru invenţia “Short femoral stem cervical endoprothesis” s-a obţinut brevetul naţional, urmând ca, la începutul anul viitor, să se demareze demersurile necesare pentru omologarea, la nivel internaţional, a acestui dispozitiv medical.

 

GALERIE FOTO EVENIMENT

UPB va găzdui în perioada 25-27 Noiembrie 2015 cel mai important eveniment din industria de automobile la nivel european, European Automotive Congress. MOTTO Congres: Academia, Industry and Government: together for automotive engineering development

banner_site_upb

The European Automotive Congress 2015 (EAEC-ESFA 2015) offers an opportunity to receive the latest technical and/or scientifically developments in automotive industry, research and regulations.

Nowadays, the automotive industry has to face many great challenges (e.g. sustainable mobility is more actual than ever before), which need special attention from all the stakeholders. Therefore, we need to be together in this endeavor. The European Automobile Engineers Cooperation (EAEC) is the European wing of FISITA, the “International Federation of Automotive Societies” or “Fédération Internationale des Sociétés d'Ingénieurs des Techniques de l'Automobile”. Organizing the biennial Congresses, EAEC has the aim to bring together the vehicle manufacturers, developers and researchers to offer the opportunity to present the results, to discuss the methods and the current trends. The congress topics/themes cover the most actual questions of the automotive industry.

It is mandatory to facilitate the contact between vehicle manufacturers and suppliers, on the one hand and between industry and academia, which we think is of paramount importance. Therefore, meeting all in the same place facilitates the new networks development and the basis for new joint innovative solution for automotive development.

 

The Congress Topics

1. Fuel economy and pollution control
2. Noise vibration and harshness (NVH)
3. Vehicle dynamics, safety and comfort
4. Automotive reliability and maintenance
5. Advanced engineering methods and tools (CAD-CAM-CAE)
6. Advanced powertrains (engine and transmission)
7. Hybrid and electric vehicles
8. New materials and technologies (lightweight solutions)
9. Traffic and road transport systems (including automated and cooperative driving and future sustainable mobility concepts)

 

We are looking forward to meeting you in Bucharest at University Politehnica of Bucharest during 25-27 November 2015.

 

More information you can find here.

 


1997

Programul Honeywell Initiative for Science and Engineering își propune să fie o sursă de inspirație pentru studenții care își doresc o carieră în știință și inginerie

Vizita profesorului Cornell va avea loc în 10 și 11 noiembrie și marchează lansarea acestui program în România

București, România – 27 octombrie 2015 – Honeywell (NYSE: HON) îl va aduce în România pe Eric A. Cornell, Laureatul Premiului Nobel pentru Fizică în 2001, în cadrul unui program special organizat la Universitatea Politehnica din București (UPB).

În zilele de 10 și 11 noiembrie, studenții și cadrele universitare vor participa la mai multe sesiuni cu Profesorul Cornell, primul Laureat al Premiului Nobel care vizitează UPB în această calitate. De asemenea, el va primi din partea universității titlul academic de DOCTOR HONORIS CAUSA și va susține o conferință de presă.

Honeywell Initiative for Science and Engineering (HISE) face parte din programul global de responsabilitate socială al companiei, coordonat de Honeywell Hometown Solutions. HISE își propune să încurajeze și să îndrume tânăra generație de oameni de știință și ingineri, oferindu-le posibilitatea de a interacționa cu personalități recunoscute international, precum și cu specialiști de top din cadrul Honeywell. Este pentru prima dată când acest program are loc într-o universitate din România.

Profesorul Cornell a primit Premiul Nobel pentru Fizică în anul 2001 pentru condensarea Bose-Einstein, o nouă stare a materiei, care le permite cercetătorilor să studieze proprietățile atomilor în stări staționare.

 

 PROGRAM EVENIMENT

INVITATIE

Invitatie_presa_HISE_10_noiembrie_UPB

foto-conferinta_Elth

EDIŢIA  a   XI-­a 

BUCUREŞTI,  Biblioteca  Centrală  Universitară  a  UPB 

23 Octombrie 2015 

 

Tematica  simpozionului  se  referă  la  maşini  electrice  de  toate  tipurile,  transformatoare  electrice,  acţionări  electrice,  materiale  pentru electrotehnică,  urmărindu-­se  îndeosebi  următoarele  aspecte:

  •  proiectare,  dezvoltare  de  noi  tipuri  şi/sau  familii  de  produse,  metode  noi  de  proiectare;;
  •  soluţii  constructive  şi  tehnologii  moderne  pentru  maşini  performante
  •  maşini  electrice  cu  eficienţă  energetică  ridicată,  maşini  electrice  pentru  conversia  energiilor  regenerabile,  etc.;;
  •  sisteme  performante  de  acţionare  a  maşinilor  electrice;;  managementul  inteligent  al  funcţionării  sistemelor  de  acţionare  electrică  şi  din reţeaua  energetică;;
  •  materiale  utilizate  în  construcţia  maşinilor  electrice;;  sisteme  de  izolaţie  performante;;
  •  metode  noi  de  încercări  experimentale  şi  atestare  a  calităţii  produselor  electrotehnice;;
  •  mentenanţă  şi  diagnoză,  sisteme  de  monitorizare,  gestionarea  timpului  de  viaţă  al  produselor;;
  •  produse  cu  caracteristici  energetice  şi  ergonomice  superioare;;
  •  aspecte  privind  standardizarea  în  domeniu  şi  armonizarea  europeană;;
  •  aspecte  instituţionale  privind  certificarea  în  domeniu.

Scopul  simpozionului  este  cunoaşterea  celor  mai  noi  realizări  în  domeniu,  întâlnirea  într-­un  cadru  organizat  a  specialiştilor  din cercetare,  educaţie,  producţie  precum  şi  din partea  utilizatorilor,  pentru  a  se  face  un  schimb  util  de  informaţii  şi  de  idei  creative  cu referire  la  dezvoltarea  domeniului  şi  analiza  tendinţelor  pe  plan  mondial.

Se  va  face  o  trecere  în  revistă  a  ofertei  de  cercetare  a  participanţilor  în  cadrul  programelor  naţionale  şi  un  schimb  util  de  idei  în identificarea  de  teme  noi  şi  constituirea  unor parteneriate  de  cercetare  în  domeniu.

web:

http://www.sme.pub.ro

e-­mail:   Această adresă de e-mail este protejată de spamboți; aveți nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

foto-site-ACM

UPB va găzdui în perioada 15 - 18 octombrie 2015, alături de Universitatea Tehnică din Vinnytsia, Ucraina, cea de a 22-a ediție a concursului de programare ACM ICPC, faza Regională pe Europa de Sud-Est. Anul acesta vor participa 90 de echipe de la 45 de universități din 7 țări (Bosnia și Herțegovina, Bulgaria,  Macedonia, Serbia, Turcia, Ucraina și România).

Festivitatea de deschidere a concursului va avea loc in data de 16 octombrie, la ora 14:00, în sala AN-010 din Rectoratul Universității Politehnica București, iar concursul va avea loc loc in data de 17 Octombrie, orele 10-15, in cladirea Rectoratului Universitatii Politehnica din Bucuresti, Splaiul Independentei 313.

Pagina 8 din 16