Facultatea de Inginerie Electrică

elth-2010Istoria Facultăţii de Inginerie Electrică incepe odata cu infiinţarea, in 1913, a unei şcoli de electricieni, transformată apoi in Institutul Electrotehnic, pe langă Universitatea din Bucureşti. In 1921 este promulgat de către Regele Ferdinand, decretul lege de infiinţare a Şcolii Politehnice din Bucureşti, cu 4 secţii, intre care şi cea de Electromecanică. Prin aplicarea reformei invăţămantului din 1948, Şcola Politehnica ia numele de Institutul Politehnic Bucureşti, in cadrul căruia este individualizată Facultatea de Electrotehnică, din care se desprind ulterior facultăţile de Electronică, Automatică şi Energetică.

Incepand cu anul universitar 2005-2006 numele facultăţii devine Inginerie Electrică.Facultatea de Inginerie Electrică este afiliată la Consorţiumul Roman al facultăţilor de Electrotehnică - o reţea academică naţională pentru toate cele 17 facultăţi cu profil electric.

Facultatea de Inginerie Electrică asigură absolvenţilor competenţe teoretice şi practice in domeniul ingineriei electrice, prin formarea de abilităţi tehnice şi informatice pentru cercetare, proiectare şi creare de software dedicat.

Misiunea facultăţii este formarea de specialişti cu competenţe şi abilităţi superioare in domeniul ingineriei electrice şi domenii conexe la cele trei nivele: licenţă, masterat şi doctorat, precum şi dezvoltarea de cercetări teoretice şi aplicative de cel mai inalt nivel.

Facultatea de Inginerie Electrică, prin programele sale de studiu, răspunde necesităţilor pieţei muncii de la noi din ţară şi evoluţiei generale a acestei pieţe, punctele forte ale facultăţii fiind: concepţia diversificată a ofertei curriculare la nivelul studiilor de licenţă, programe de master cu caracter de aprofundare, corp profesoral caracterizat prin competenţă ridicată, cercetare ştiinţifică fundamentală şi aplicativă de nivel inalt, baza materială in continuă modernizare, integrarea in aria europeană a educaţiei şi cercetării.

Facultatea are o bază materială importantă, realizată in principal prin programe europene, programe şi granturi de cercetare naţionale şi prin fonduri de investiţii de la bugetul de stat, dispunand de laboratoare performante in care se desfăşoară activităţile didactice pentru cele 44 discipline prevăzute cu laborator, dar şi activităţi de cercetare.

O realizare notabilă o constituie Centrala fotovoltaică de 30 KWp, cea mai mare din sud-estul Europei.

In cadrul celor trei catedre se desfăşoară activităţi didactice in laboratoare dotate cu tehnică de calcul, aparatură electrică, electronică şi de achiziţii de date, studenţii obţinand cunoştinţe moderne şi actuale, laboratoare reprezentative pentru facultate fiind: Electrotehnică, Metode numerice, Măsurări electrice, Materiale electrotehnice, Convertoare statice de putere, Maşini electrice, Acţionări electrice, Inginerie Electrica pentru Medicina, Informatică aplicată, Compatibilitate electromagnetică, Aparate şi echipamente electrice.

In cadrul laboratoarelor informatice studenţii au posibilitatea de a invăţa diverse limbaje de programare C++, LabVIEW, TESTPOINT şi a cunoaşte şi utiliza platforme software MATLAB, COMSOL, SIMULINK, PSIM, EDSA FLUX 3D, FIDAP+GAMBIT, INFOLYTICA 3D.

Facultatea dispune, in cadrul bibliotecilor proprii de un fond de carte valoros - peste 7000 de volume, cea mai veche din 1948 - şi peste 20000 reviste de specialitate de referinţă, ce permit documentarea şi autoinstruirea studenţilor.

Adresa: Splaiul Independentei 313, sector 6, Bucuresti, cod 060042, corp EA 123

E-mail:  Această adresă de e-mail este protejată de spamboți; aveți nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

Telefon: + 40-21-402 9149 (secretariat)

              + 40 21-402 95 57 (decan)

Fax:       + 40 21-318 10 16

Website: www.electro.pub.ro

 

Specializari

Licenţă

  • Sisteme electrice
  • Electronică de putere şi acţionari electrice
  • Instrumentaţie si achizitii de date
  • Inginerie economică în domeniul electric, energetic si electronic
  • Informatică aplicată in ingineria electrică

Master

  • Electronică de putere şi acţionări electrice inteligente
  • Sisteme electrice avansate
  • Informatică în ingineria electrică
  • Instrumentaţie şi sisteme avansate de măsurare
  • Ingineria produselor electrotehnice
  • Nano şi microsisteme electromagnetice

Conducere

  • Decan: Prof. dr. ing. Valentin NAVRAPESCU
  • Prodecan: Sl. dr. ing. Dragos NICULAE
  • Prodecan: Sl. dr. ing. Cosmin Karl BANICA
  • Prodecan: Sl. dr. ing. Mihai REBICAN
  • Prodecan: Sl. dr. ing. Dragos DEACONU

Departamente

Măsurări, Aparate Electrice si Convertoare Statice

  • Director de departament: Prof. dr. ing. Dan GRIGORESCU
  • telefon: +4021-402 96 63

Electrotehnică

  • Director de departament: Prof. dr. ing. Valentin IONITA
  • telefon: +4021-402 91 44

Masini, Materiale si Actionari Electrice

  • Director de departament: Conf.dr.ing. Laurentiu DUMITRAN
  • telefon: +4021-402 91 25